Probleme pentru Rovana Plumb. Comisia JURI a Parlamentului European i-a cerut clarificări privind unele discrepanțe din declarațiile de avere

Probleme pentru Rovana Plumb. Comisia JURI a Parlamentului European i-a cerut clarificări privind unele discrepanțe din declarațiile de avere
Publicat: 19/09/2019, 22:43

„Plumb: Probleme au fost ridicate cu privire la un credit de 800.000 euro despre care a relatat presa, însă care nu a fost menționat în declarația de avere, anumite acțiuni la o companie (Grupul verzilor) și cazul de corupție în care a fost implicată în 2017 (PPE). A fost decis că: îngrijorările cu privire la cazurile de corupție sunt în afara competenței JURI și ar trebui ridicate în timpul audierilor; informații suplimentare vor fi cerute despre împrumut și acțiuni”, se arată în decizia din ședința de joi a Comisiei pentru Afaceri Judiciare (JURI) a PE, obținută de MEDIAFAX.

„Decizii finale: Informații suplimentare vor fi cerute printr-o scrisoare următorilor comisari: Borrell, Jourova, Hahn, Ferreira, Wojciechowski, Kyriakides, Reynders, Plumb, Goulard and Sinkevicius”, potrivit sursei citate.

Potrivit declarației de avere depuse în data de 25 iunie 2019 la Camera Deputaților, Rovana Plumb ar avea un împrumut la BRD făcut în anul 2007, în valoare de 800.000 euro, cu scandență în 2030. De asemenea, Plumb mai are un împrumut făcut în acest an, în valoare de 800.000 lei, cu scadență în 2021.

La categoria „plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate” apare suma de 800.000 lei, sumă plătită conform Legii 334/2006. Beneficiarul a fost „mandatar financiar PSD pentru campania europarlamentare 2019″, potrivit declarației de avere care apare pe site-ul Camerei Deputaților.

În 2017, DNA a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu. În același dosar era vizată și fostul vicepremier Sevil Shhaideh.

Camera Deputaților a respins, în octombrie 2017, cererea DNA de urmărire penală a Rovanei Plumb, în dosarul „Insula Belina”.

Rovana Plumb, propusă comisar european pentru portofoliul Transporturi, urmează să fie audiată într-o ședință comună a Comisiei de Transporturi și de Mediu ale Parlamentului European, potrivit programului oficial afișat pe site-ul instituției.

Votul în plenul PE va fi dat pe data de 23 octombrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
Cea mai mare dezamăgire din viața lui Ilie Năstase. Are sufletul bucăți
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...